Arta Egiptului antic cuprinde pictura, sculptura și arhitectura dezvoltate de civilizația din valea Nilului din timpurile preistorice (c. 5.000 î.Hr.) până în momentul cuceririi romane (31 î.Hr.).
Egiptul antic a cunoscut continuitatea istorică cea mai durabila dintre toate civilizațiile mediteraneene ale antichității. Condiția geografică (regiune izolată datorită zonei deșerturilor și unificată prin intermediul Nilului), opacitatea față de influențele culturale exterioare, toate acestea au dat naștere unui stil artistic specific, caracterizat prin continuitate.
Egiptul antic a cunoscut continuitatea istorică cea mai durabila dintre toate civilizațiile mediteraneene ale antichității. Condiția geografică (regiune izolată datorită zonei deșerturilor și unificată prin intermediul Nilului), opacitatea față de influențele culturale exterioare, toate acestea au dat naștere unui stil artistic specific, caracterizat prin continuitate.
Simbolistica Simbolistica joacă un rol important. Faraonii erau reprezentați deținând însemnele puterii. Culorile folosite sunt expresive: pielea roșie este specifică personajelor tinere, cea galbenă este utilizată pentru femeile de vârsta mijlocie care nu lucrau în aer liber. Semnificația culorilor era în primul rând religioasă:
Arhitectura Articol principal: Arhitectura în Egiptul antic. Forturile de apărare, palatele, templele și casele particulare erau construite din piatră sau din cărămizi uscate la soare. Executarea construcțiilor era planificată de arhitecți. Nu se folosea mortar, de aceea pietrele trebuiau să se potrivească bine între ele. Cu toate acestea, marile construcții monumentale egiptene au supraviețuit mai multor milenii de istorie.
Exemple: Piramidele lui Keops, Kefren și Mikerinos (ansamblul de la Giseh), mastabalele din Abydos, Piramida romboidală de la Dahshur, templul reginei Hatșepsut de la Deir el-Bahri, mormântul lui Ramses al II-lea de la Abu Simbel, templul funerar al lui Tutankamon din valea Regilor ș.a.
- Roșul: era o culoare negativă, aceasta fiind culoarea zeului Seth, zeul deșertului lipsit de viață și de acea zeul morții, al răului și totodată al dezordinii.
- Verdele: culoarea vieții vegetale și de aceea culoarea bucuriei și tinereții; era închinată zeului Osiris, zeu al reînvierii și a nemuririi ce stăpânea lumea de dincolo.
- Negrul: era culoarea pământului fertil al Nilului – fluviu, care, prin revărsările sale, asigura "reînvierea" veșnică a Egiptului an după an și garanta puterea și prosperitatea țării.
- Albastrul: era culoarea cerului și a zeului acestuia, Amon.
- Galbenul: reprezenta aurul, un material prețios simbol al nemuririi zeilor și de aceea avea un caracter sacru, el fiind destinat numai reprezentărilor zeilor și faraonilor.
- Albul: simbol al purității și bucuriei, era culoarea coroanei Egiptului de Jos.
Arhitectura Articol principal: Arhitectura în Egiptul antic. Forturile de apărare, palatele, templele și casele particulare erau construite din piatră sau din cărămizi uscate la soare. Executarea construcțiilor era planificată de arhitecți. Nu se folosea mortar, de aceea pietrele trebuiau să se potrivească bine între ele. Cu toate acestea, marile construcții monumentale egiptene au supraviețuit mai multor milenii de istorie.
Exemple: Piramidele lui Keops, Kefren și Mikerinos (ansamblul de la Giseh), mastabalele din Abydos, Piramida romboidală de la Dahshur, templul reginei Hatșepsut de la Deir el-Bahri, mormântul lui Ramses al II-lea de la Abu Simbel, templul funerar al lui Tutankamon din valea Regilor ș.a.
Piramidele Articol principal: Piramidele egiptene. Piramidele sunt construcții monumentale, destinate faraonilor și familiilor lor, construite din blocuri enorme de piatră, la început neșlefuite, urmând ca mai târziu piramidele să fie construie din blocuri de piatră netezite. Reprezintă mormintele faraonilor, pe care aceștia și le ridicau încă din timpul vieții, atât pentru a-și demonstra forța și bogăția, dar și pentru a asigura legătura cu zeii protectori. Prima piramidă construită a fost cea în trepte a faraonului Djeser (Zoser) de la Saqqara (Sakkarah), apoi cea de formă romboidală, ajungându-se la forma de piramidă propriu-zisă.
Templele de cult Temple de cult existau în toate orașele, fiecare astfel de templu fiind dedicat unui singur zeu (sau faraon). În interior se afla statuia zeului, care reprezenta locul de oficiere a ritualurilor de cult de către preoți.
Templele sunt construite în plan rectangular și compuse din mai multe spații. Intrarea era flancată de doi piloni în forma de trunchi de piramidă, care conțineau reprezentări statuare ale divinităților. La intrarea în curtea interioară se afla un obelisc, pe care, prin hieroglife, era înscrisă viața zeului respectiv. Această curte este singurul loc unde puteau pătrunde credincioșii; aici se aflau altare de rugăciune unde se puteau depune ofrande adresate zeilor.
Sala hipostilă a templului, conținea o mulțime de coloane uriașe, decorate cu picturi sau hieroglife. Sanctuarul era alcătuit din mai multe încăperi și coridoare secrete. În cea mai întunecoasă și îndepărtată încăpere se afla statuia zeului. Aceasta era scoasă din templu în timpul procesiunilor și sărbătorilor.
Templele de cult erau construcții monumentale, construite pe baza sistemului stâlp (coloană) - grindă. Vechii egipteni nu cunoșteau arcul sau bolta.
Coloana egipteană era foarte înaltă și construită din piatră. Avea nu numai un rol funcțional, acela de a susține construcția, dar și unul estetic. Coloana era viu colorată și inscripționată cu hieroglife. Uneori fusul coloanei imita tijele florale, iar capitelul imita floarea de lotus sau de palmier, sau capete de zeițe (Hathor, Isis).
Cele mai cunoscute temple sunt:
Templele de cult Temple de cult existau în toate orașele, fiecare astfel de templu fiind dedicat unui singur zeu (sau faraon). În interior se afla statuia zeului, care reprezenta locul de oficiere a ritualurilor de cult de către preoți.
Templele sunt construite în plan rectangular și compuse din mai multe spații. Intrarea era flancată de doi piloni în forma de trunchi de piramidă, care conțineau reprezentări statuare ale divinităților. La intrarea în curtea interioară se afla un obelisc, pe care, prin hieroglife, era înscrisă viața zeului respectiv. Această curte este singurul loc unde puteau pătrunde credincioșii; aici se aflau altare de rugăciune unde se puteau depune ofrande adresate zeilor.
Sala hipostilă a templului, conținea o mulțime de coloane uriașe, decorate cu picturi sau hieroglife. Sanctuarul era alcătuit din mai multe încăperi și coridoare secrete. În cea mai întunecoasă și îndepărtată încăpere se afla statuia zeului. Aceasta era scoasă din templu în timpul procesiunilor și sărbătorilor.
Templele de cult erau construcții monumentale, construite pe baza sistemului stâlp (coloană) - grindă. Vechii egipteni nu cunoșteau arcul sau bolta.
Coloana egipteană era foarte înaltă și construită din piatră. Avea nu numai un rol funcțional, acela de a susține construcția, dar și unul estetic. Coloana era viu colorată și inscripționată cu hieroglife. Uneori fusul coloanei imita tijele florale, iar capitelul imita floarea de lotus sau de palmier, sau capete de zeițe (Hathor, Isis).
Cele mai cunoscute temple sunt:
- Templul din Luxor: aici a existat cel mai vechi oraș egiptean, Theba. Templul a fost ridicat în cinstea zeului Amon-Ra. Lucrările au fost începute de faraonul Amenhotep al III-lea și încheiate de Ramses al II-lea.
- Templul din Karnak, dedicat aceleiași divinități și construit de Ramses al II-lea, are dimensiuni impresionante și este situat în incinta unui vast complex arhitectonic.
Templele funerare Acestea erau construcții complexe, de mari dimensiuni, destinate faraonilor și membrilor familiei regale, care îndeplineau și funcția de templu de cult și pe cea de mormânt.
- În secolul al XX-lea,s-au descoperit multe morminte ale faraonilor din Valea Regilor,dar nu s-a găsit mormântul lui Tutankamon.Un bogat englez,lordul Carnavon a continuat săpăturile până a găsit acest mormânt în care s-a descoperit un tezaur deosebit.Mai multe cazuri de moarte nelămurită,a celor ce au intrat în contact cu mormântul,publicate în ziarele din 1923,au îndreptătit pe oameni să creadă într-un blestem al faraonului.
Mormintele Mormintele exprimă importanța pe care egiptenii o acordă vieții de după moarte. Acestea sunt locuințe pentru eternitate, care să le servească drept adăpost în viața veșnică. Dacă mormintele faraonilor erau piramidele, ceilalți oameni bogați își construiau mastabale. Acestea erau niște construcții rectangulare masive din cărămidă sau din piatră ridicată deasupra unui mormânt și care se compuneau din:
- camera ofrandelor: aici se oficiau ritualurile de cult;
- serdapul: aici se afla statuia defunctului.
Pictura Relieful care decorează pereții mormintelor, templelor sau coloanelor este înlocuit treptat de pictura murală. Se practică tehnica frescei, iar scenele sunt așezate în frize pe toată suprafața peretelui, de la sol la tavan. Tematica este foarte bogată, de la scene din viața cotidiană (petreceri, dansuri, întreceri sportive) până la ritualuri de cult sau de înmormântare.
Personajele sunt statice sau surprinse în diferite mișcări în funcție de acțiunea desfășurată. Se încearcă o încadrare în peisaj și chiar o așezare pe etaje a personajelor (perspectivă etajată) pentru a sugera adâncimea. Linia neagră conturează accentuat formele, culorile sunt așezate în pete uniforme, fără nuanțări care să dea impresia de volum.
În perioada Regatului de Mijloc se observă apariția unor elemente simbolice sau magice și diversificarea paletei cromatice, folosindu-se, pe lângă culorile primare, complementarele, contrastele de închis-deschis și griurile colorate. În perioada Regatului Nou, când fresca ocupă locul dominant în decorarea templelor, mormintelor și palatelor, se observă o modificare a culorilor care devin mai transparente, chiar nuanțate, ceea ce conferă o picturalitate nemaiîntâlnită până acum.
Exemple: Gâștele de la Meidum, Pisica la pândă, Muziciene și dansatoare, Frescele de la Beni-Hassan, Vânătoare în Deltă, Harfistul orb, Principesele pe plajă etc.
Personajele sunt statice sau surprinse în diferite mișcări în funcție de acțiunea desfășurată. Se încearcă o încadrare în peisaj și chiar o așezare pe etaje a personajelor (perspectivă etajată) pentru a sugera adâncimea. Linia neagră conturează accentuat formele, culorile sunt așezate în pete uniforme, fără nuanțări care să dea impresia de volum.
În perioada Regatului de Mijloc se observă apariția unor elemente simbolice sau magice și diversificarea paletei cromatice, folosindu-se, pe lângă culorile primare, complementarele, contrastele de închis-deschis și griurile colorate. În perioada Regatului Nou, când fresca ocupă locul dominant în decorarea templelor, mormintelor și palatelor, se observă o modificare a culorilor care devin mai transparente, chiar nuanțate, ceea ce conferă o picturalitate nemaiîntâlnită până acum.
Exemple: Gâștele de la Meidum, Pisica la pândă, Muziciene și dansatoare, Frescele de la Beni-Hassan, Vânătoare în Deltă, Harfistul orb, Principesele pe plajă etc.
Sculptura Sculptura se manifestă sub forma basoreliefului, altoreliefului și a statuilor. Canoanele impuse de religie și de cultul morților erau:
Printre capodoperele sculpturii egiptene se numără: marele Sfinx de la Gizeh (capul faraonului Kefren), statuia lui Kefren, prințul Rahotep și soția sa, scribul, statuile faraonului Ramses al II-lea, masca de aur a lui Tutankamon și cele patru statui gigantice (20 m) din fața templului de la Abu Simbel.
- hieratismul: lipsa de expresivitate a chipurilor și reprezentarea statică a trupurilor. Personajele au bărbia ușor ridicată, calota craniană lăsată pe spate, ochii măriți și privirea îndreptată la infinit. Acest calm, liniște și lipsă de expresivitate simbolizează detașarea personajelor de viața pământeană și așteptarea judecății zeilor care să le confere dreptul la nemurire după cântărirea faptelor bune și rele.
- frontalismul: vederea din față, frontală, a personajelor, care sunt reprezentate simetric.
- supradimensionarea: zeii și faraonii sunt redați supradimensionați față de celelalte personaje, pentru a se sublinia puterea și caracterul lor sacru.
Printre capodoperele sculpturii egiptene se numără: marele Sfinx de la Gizeh (capul faraonului Kefren), statuia lui Kefren, prințul Rahotep și soția sa, scribul, statuile faraonului Ramses al II-lea, masca de aur a lui Tutankamon și cele patru statui gigantice (20 m) din fața templului de la Abu Simbel.
Arhitectura
Primele mari manifestări arhitectonice ale Vechiului Regat sunt mormintele faraonilor din primele dinastii, adevărate palate-fortareață.
În perioada celei de-a treia dinastii, sub îndrumarea arhitectului Imhotep, care îi era și consilier, faraonul Djoser construiește, la Saqqara (lânga Memphis), o piramidă în trepte spre a-i servi drept mormânt. Acest complex funerar, cel mai mare ansamblu arhitectural al epocii, este alcătuit dintr-o mare piramidă în trepte, construită pe foste galerii funerare subterane, și un grup de capele și alte construcții conexe.
Piramida în trepte ridicată de acest faraon este prima structură cunoscută, construită în întregime din piatră și prima de formă piramidală. Înaltă de 60 m, aceasta primă piramidă a Egiptului este cel mai vechi exemplu din domeniul arhitecturii monumentale egiptene și cea mai veche construcție din piatră de asemenea dimensiune. Constructia acesteia reflecta o mutație tehnologică decisivă: înlocuirea cărămizii din pământ ars cu materiale mai dure precum calcar sau granit, obținându-se astfel construcții monumentale, capabile să reziste timpului.
Dar cele mai mari piramide sunt cele de la Giza, unde se afla înmormântați faraonii celei de-a IV-a dinastii (Sneferu, Kheops, Khephren si Mykerinos) și care dovedesc pe deplin măiestria la care au ajuns arhitecții egipteni în materie de edificii monumentale. Marea Piramidă din Giza, construita de către Kheops, este cea mai mare construcție din lume realizată prin munca manuală, remarcabilă prin dimensiunile monumentale: 142 m înălțime și latura bazei de 428 m, fiind considerată una din cele șapte minuni ale lumii.
În perioada Vechiului Regat, se mai construiesc multe alte piramide, dar de dimensiuni mai mici, temple funerare, morminte. Astfel, în zona celor trei mari piramide de la Giza s-a dezvoltat o întreaga necropolă compusa din mastabale, morminte rezervate membrilor familiei regale, marilor demnitari și funcționari. Fiecare astfel de mastaba are în subteran sarcofagul celui decedat însoțit de ofrande. Unele asemenea morminte sunt săpate direct în stâncile calcaroase. Toate ilustrează nu numai puterea faraonilor, dar și dorința acestora de a-și asigura nemurirea.
Primele mari manifestări arhitectonice ale Vechiului Regat sunt mormintele faraonilor din primele dinastii, adevărate palate-fortareață.
În perioada celei de-a treia dinastii, sub îndrumarea arhitectului Imhotep, care îi era și consilier, faraonul Djoser construiește, la Saqqara (lânga Memphis), o piramidă în trepte spre a-i servi drept mormânt. Acest complex funerar, cel mai mare ansamblu arhitectural al epocii, este alcătuit dintr-o mare piramidă în trepte, construită pe foste galerii funerare subterane, și un grup de capele și alte construcții conexe.
Piramida în trepte ridicată de acest faraon este prima structură cunoscută, construită în întregime din piatră și prima de formă piramidală. Înaltă de 60 m, aceasta primă piramidă a Egiptului este cel mai vechi exemplu din domeniul arhitecturii monumentale egiptene și cea mai veche construcție din piatră de asemenea dimensiune. Constructia acesteia reflecta o mutație tehnologică decisivă: înlocuirea cărămizii din pământ ars cu materiale mai dure precum calcar sau granit, obținându-se astfel construcții monumentale, capabile să reziste timpului.
Dar cele mai mari piramide sunt cele de la Giza, unde se afla înmormântați faraonii celei de-a IV-a dinastii (Sneferu, Kheops, Khephren si Mykerinos) și care dovedesc pe deplin măiestria la care au ajuns arhitecții egipteni în materie de edificii monumentale. Marea Piramidă din Giza, construita de către Kheops, este cea mai mare construcție din lume realizată prin munca manuală, remarcabilă prin dimensiunile monumentale: 142 m înălțime și latura bazei de 428 m, fiind considerată una din cele șapte minuni ale lumii.
În perioada Vechiului Regat, se mai construiesc multe alte piramide, dar de dimensiuni mai mici, temple funerare, morminte. Astfel, în zona celor trei mari piramide de la Giza s-a dezvoltat o întreaga necropolă compusa din mastabale, morminte rezervate membrilor familiei regale, marilor demnitari și funcționari. Fiecare astfel de mastaba are în subteran sarcofagul celui decedat însoțit de ofrande. Unele asemenea morminte sunt săpate direct în stâncile calcaroase. Toate ilustrează nu numai puterea faraonilor, dar și dorința acestora de a-și asigura nemurirea.
Sculptura În perioada domniei lui Djoser, egiptenii încep să ridice mari statui cu imaginea faraonilor și având drept scop protejarea spiritului acestora.
Caracteristicile sculpturii din perioada Vechiului Regat:
Ca materiale folosite pentru statui avem:
Printre marile realizări ale acestei perioade amintim:
Caracteristicile sculpturii din perioada Vechiului Regat:
- simetria formelor, excepția constituind doar în cazul reprezentării trupurilor faraonilor, la care piciorul stâng este ușor flectat anterior (indicând primul pas către lumea de dincolo, către eternitate), sau brațul drept dus către piept.
- respectarea legii frontalității: figura corpului omenesc îmbină viziunea din față cu cea din profil. Considerată ca o imagine atemporală ce conține esența personajului reprezentat, statuia este concepută spre a fi privită frontal.
- modularea volumelor: volumele intermediare sunt interpuse în mod subtil, încât întrega lucrare pare să posede ritm.
- monumentalitatea: prezentă mai ales la sculpurile care drept scop glorificarea faraonilor sau zeilor, care sunt reprezentați în poziții statice, într-o postură demnă.
Ca materiale folosite pentru statui avem:
- piatra: statuia prințului Rahotep si a soției sale, Nofret (a IV-a dinastie, Muzeul Egiptean din Cairo);
- lemnul: statuia lui Ka-aper (a V-a dinastie, Muzeul Egiptean din Cairo)
- metalul: (utilizat ceva mai rar) statuia de cupru a faraonului Pepi I (2289 - 2255 î.Hr.).
Printre marile realizări ale acestei perioade amintim:
- Statuia faraonului Kefren: sunt remarcabile expresia solemnă a feței faraonului, concentrarea și calmul privirii;
- triada lui Mykerinos: cont]ține trei siluete grupate simetric, faraonul aflaându-se în mijloc, cu piciorul stâng înainte;
- Prințul Rahotep și soția sa: ambii au brațul drept dus la piept, ca un gest ritualic;
- Scribul: realizat din calcar pictat policrom; personajul stă cu picioarele încrucișate, cu privirea concentrată, ageră, parcă pentru a nu omite nimic din ceea ce i se dictează;
- Statuia lui Ka-Aper; exemplu de sculptura în lemn.