Situare și cadru înconjurător Templul din Luxor este situat în prezent pe teritoriul orașului Luxor de pe malul Nilului, Egipt. Față de Karnak, aflat la o distanță de 2 km spre nord, templul din Luxor are o poziție mai pitorească în imediata apropiere a maluri lor Nilului și a modernului oraș de astăzi, căruia i-a dat numele.
Inițiatori și constructori Templul a fost construit în cinstea zeului Amun în perioada Imperiului Nou, la inițiativa faraonilor din dinastia XVIII (Regatul Nou), Amenophis III (Nebmare) (1417 – 1379 î.e.n.) și Ramses II (Usermare) (1304—1236 î.e.n.). Printre constructori se citează numele arhitectului egiptean Amenhotep cel Tânăr (sec. XV î.e.n.)
Istoric Realizat după cel de la Karnak, templul din Luxor a fost construit în două etape principale, începând din sec. XV î.e.n. când s-au executat coridorul monumental, Marea Curte, vestibulul hipostil și sanctuarul. În a doua etapă, datorată lui Ramses II, ansamblul s-a continuat cu o nouă curte și un pilon de acces, deviate spre răsărit față de axa vechiului templu.
Actualele ruine, care evocă perioadele de maximă înflorire ale civilizației egiptene, amintesc totodată și epocile de totală părăsire care au urmat, odată cu decăderea imperiului egiptean. Deșertul se întindea nemilos peste cele două maluri ale Nilului, acoperind monumentele de granit sau ascunzând sub mantia sa gălbuie inscripțiile hieroglifice.
La începuturile creștinismului, unele legende arată că sihaștrii, dornici să se elibereze de desfrâul marilor orașe egiptene, se retrăseseră în deșertul Tebei, unde ”dormeau în sarcofagele vechilor idolatri; evitau orice contact cu sfincșii, deoarece aveau chip și sâni de femeie; zeii tebani și coloșii faraonici le tulburau nopțile ca apariții ale diavolului” (Vicente Blasco Ibanez). Așa s-a întemeiat o primă mănăstire lângă Teba, dar treptat, după ce monahii s-au răspândit în lumea întreagă, orașul a căzut din nou în părăsire, până în epoca modernă. Astăzi zeci de mii de turiști sosesc pe aeroportul din Luxor, construit special, pentru a admira vestigiile monumentalelor construcții, încercând să-și imagineze măreția lor de acum 3300 de ani.
Inițiatori și constructori Templul a fost construit în cinstea zeului Amun în perioada Imperiului Nou, la inițiativa faraonilor din dinastia XVIII (Regatul Nou), Amenophis III (Nebmare) (1417 – 1379 î.e.n.) și Ramses II (Usermare) (1304—1236 î.e.n.). Printre constructori se citează numele arhitectului egiptean Amenhotep cel Tânăr (sec. XV î.e.n.)
Istoric Realizat după cel de la Karnak, templul din Luxor a fost construit în două etape principale, începând din sec. XV î.e.n. când s-au executat coridorul monumental, Marea Curte, vestibulul hipostil și sanctuarul. În a doua etapă, datorată lui Ramses II, ansamblul s-a continuat cu o nouă curte și un pilon de acces, deviate spre răsărit față de axa vechiului templu.
Actualele ruine, care evocă perioadele de maximă înflorire ale civilizației egiptene, amintesc totodată și epocile de totală părăsire care au urmat, odată cu decăderea imperiului egiptean. Deșertul se întindea nemilos peste cele două maluri ale Nilului, acoperind monumentele de granit sau ascunzând sub mantia sa gălbuie inscripțiile hieroglifice.
La începuturile creștinismului, unele legende arată că sihaștrii, dornici să se elibereze de desfrâul marilor orașe egiptene, se retrăseseră în deșertul Tebei, unde ”dormeau în sarcofagele vechilor idolatri; evitau orice contact cu sfincșii, deoarece aveau chip și sâni de femeie; zeii tebani și coloșii faraonici le tulburau nopțile ca apariții ale diavolului” (Vicente Blasco Ibanez). Așa s-a întemeiat o primă mănăstire lângă Teba, dar treptat, după ce monahii s-au răspândit în lumea întreagă, orașul a căzut din nou în părăsire, până în epoca modernă. Astăzi zeci de mii de turiști sosesc pe aeroportul din Luxor, construit special, pentru a admira vestigiile monumentalelor construcții, încercând să-și imagineze măreția lor de acum 3300 de ani.
Structură, arhitectură, stil
Sanctuarul templului, construit probabil pe locul unui templu mai vechi, este înconjurat de numeroase încăperi mici, destinate materialului de cult, dar, mai ales, pentru depozite. Din sanctuar se trece în sala cu opt coloane, apoi în vestibulul hipostil al Marii Curți, cu 32 coloane papiriforme, și, în fine, în Marea Curte (52 x 48 m), mărginită pe trei laturi de un portic cu două rânduri de coloane fasciculate papiriforme. Urmează vestibulul cu două rânduri de câte șapte coloane campaniforme, înalte de 16 m, și mărginite de ziduri ornate cu scene din procesiuni religioase. Vestibulul se termină cu pilonul construit în timpul lui Amenophis III. În etapa a doua de construcție, Ramses II a înălțat o nouă curte (50 x 57 m), cu două rânduri de coloane monostile cu capiteluri papiriforme, statui colosale și două obeliscuri din granit, din care unul a fost dăruit de Mohammed-Ali Pașa (1805—1848) lui Champollion (1790—1832) și împodobește, în prezent, Piața Concorde din Paris.